Cutreierăm lumea, răscolind prin gunoaiele ei, de parcă n-ar fi destul
Faptul că știm că plecările noastre de-acasă nu duc nicăieri...
E doar o părere, un gând sau un vis — să fugim de ziua de ieri.
Nu plecăm nicicând prea departe... lipit de talpă, ca umbra, rămâne trecutul.

Iubim mereu aceleași lucruri deșarte, nevrednice, crescute din fire...
Suntem croiți în același tipar straniu și efemer,
Prea comozi să aducem vreo schimbare — mai bine zac și sper
Că-n timp, tot răul adunat se va preface într-o veche amintire...

Iubim prea mult obișnuința de-a fi așa, căci "nu se poate altfel"...
Mai bine stăm dormind decât să cadă asupra noastră vina
C-am eșuat, că am căzut în hău, că ne-am pierdut lumina...
Mereu călăuziți de orbii lumii, care-s și ei conduși de alți orbi, fără țel.

O, Doamne, clepsidra se golește, nisipul ei se risipește, timpul e pe sfârșit!
Am vrea să ne oprim din drumul care ne duce la pierzare,
Smulgând din rădăcină orice obicei și stare, orice încredințare —
Ne întoarcem iarăși și, cu un nou avânt, dorim să începem de la început...

Învață-ne ce înseamnă iubirea de Dumnezeu — cea adevărată.
Schimbă inimile noastre vechi în izvoare aducătoare de ape vii,
Adu iertarea greșelilor știute, dar și-a celor pe care doar Tu le știi,
Pune în duhul nostru statornicia... pe care n-am avut-o niciodată.

Curăță trecutul, scaldă-l în isop, uită-l, Doamne, lasă-l deoparte.
Fă-ne inima curată, ca zăpada, și pune în ea înțelepciunea Ta,
Tu vrei ca adevărul Tău să izvorască din ea, precum în zori — lumina.
Sprijinește-ne cu Duhul Tău și îndepărtează toate neputințele noastre!

Dă-ne iarăși Duhul Tău cel Sfânt și învață-ne ca pe niște copii ai Tăi
Ce înseamnă bunăvoința prin care ne-ai adus mântuirea,
Și dă-ne bucuria să ne însoțească mereu, vestind la toată lumea
Că nu arderea de tot și nu jertfele sunt plăcute înaintea ochilor Tăi...

Jertfele plăcute Ție sunt inimile noastre zdrobite și duhul nostru mâhnit.
Ne întoarcem, Doamne, căci păcatele noastre ne stau necurmat înainte,
În păcat ne-am născut, și recunoaștem că am greșit... nu mai avem cuvinte,
Că am rătăcit departe de harul Tău, dezinteresați de cât de mult ne-ai iubit.